Despre ozon

Despre ozon

Ce este ozonul ?

 

 

 

 

Ozonul, ca şi constituient chimic al atmosferei terestre, a apărut în momentul în care primele descărcări electrice au fost generate în prezenţa oxigenului, în atmosfera înaltă.  Deşi prezenţa  ozonul este uşor de semnalat prin mirosul său specific, chiar şi la concentraţii foarte mici, identificarea lui ca şi constituent chimic particular a fost făcută  de către chimistul german Christian Friedrich Schönbein în anul 1840, care, în urma unor experimente în sisteme de electroliză şi prezenţa unor descărcări electrice a identificat un compus cu un miros specific, miros identic cu cel prezent în timpul unei furtuni, in prezenţa unor fulgere intense. Denumirea de “ozon” provine din limba greacă, fiind transcrierea verbului “a mirosi“ (ozein- ὄζειν). Identitatea chimică a ozonului (O3) a fost stabilită de către Soret în anul 1865.

Deşi tehnologia a progresat în mod fulminant în ultimii 150 de ani, metodele principale în producerea ozonului se bazează, în continuare, pe utilizarea descărcărilor electrice la care este supus un flux de gaz care conţine oxigen, într-un spaţiu dintre două suprafeţe încărcate la un potenţial electric (electrozi). Sub acţiunea câmpului electric local intens, molecula de oxigen (O2) este scindată în doi atomi de oxigen (O), atomi de oxigen care formează, instantaneu, o legătură cu o altă molecula de oxigen (O2), având drept rezultat formarea moleculei de ozon (O3).

 Repere în timp

•1840   - Schönbein identifică mirosul caracteristic al ozonului şi îl denumeşte după termenul  din limba greacă
•1850  - Werner von Siemens construieşte primul generator industrial de ozon
•1865  - Jacques-Luis Soret determină formula chimică a ozonului (O3)
•1893  - Este realizat primul sistem la scară reală pentru tratarea apei, la Oudshroom, Olanda
•1903  - Prima staţie de tratare a apei cu ozon în Statele Unite, la Niagara Falls
•1905  - Punerea în funcţiune a staţiei de tratare a apei de la Nice, Franţa, considerată “locul de naştere”  pentru aplicaţiile industriale ale ozonului
•1909  - Prima aplicaţie a ozonului ca agent în conservarea produselor din carne (Germania)
•1914  - Armata germană utilizează ozonul gazos pentru combaterea infecţiilor
•1915  - Medicul german Albert Wolf utilizează ozonul gazos pentru tratarea afecţiunilor pielii
•1939  - Ozonul este utilizat pentru prevenirea dezvoltării microorganismelor în procese de stocare a produselor vegetale
•1950  - Ozonul începe să fie utilizat în procese tehnologice de îmbuteliere a apei
•1965  - Ozonul incepe să fie utilizat pentru eliminarea culorii din apa potabilă tratată, în Marea Britanie
             - În Eleveţia sunt implementate aplicaţii privind degradarea compuşilor fenolici şi ai pesticidelor din apa potabilă
•2001  - Agenţia americană de reglementare în domeniul alimentelor şi a medicamentelor (US-FDA- Food and Drug Administration) reglementează utilizarea  ozonului ca şi agent de tratare în domeniul alimentar
•2004   - Este recunoscut ca agent de tratare şi sunt stabilite recomandări privind utilizarea ozonului pentru  procesarea sucurilor naturale (US-FDA)

Avantaje în utilizarea ozonului

• Ozonul este unul dintre cei mai puternici agenţi oxidanţi şi dezSpecial applicationsinfectanţi cunoscuţi, disponibil în prezent pentru tratare, atât în mediu apos cât şi în fază gazoasă
• Deşi nu este complet solubil in apă şi este relativ instabil (se descompune) proprietăţile  sale dezinfectante pot fi utilzate eficient la întreaga lor capacitate
• În urma acţiunii ozonului, acesta se descompune în oxigen, crescând gradul de oxigenare al mediului
• Ozonul reacţioneaza cu o gama variată şi extinsă de compuşi organici, ducând la oxidarea acestora
• Deşi ozonul este cel mai puternic agent oxidant disponibil comercial, utilizarea şi  manipularea acestuia se poate face în deplină siguranţă, datorită faptului că acesta se   produce la locul aplicaţiei, în doza şi în cantitatea dorită, nefiind posibilă stocarea acestuia
• Ozonul, în sine, nu generează o  încărcare cu compuşi suplimentari în mediul tratat
• În fază gazoasă, ozonul este un agent puternic în combaterea mirosurilor, acţionând direct asupra sursei  şi a vectorilor acestuia (gaze odorante)
• Ozonul nu afectează, în mod direct, pH-ul mediului tratat
• În procesele de tratare a apei potabile, de epurare a apelor menajere şi reziduale industriale, de epurare a apelor reziduale secundare (levigate), suplimentar puterii mari de oxidare, ozonul are abilitatea de a genera conversia compuşilor organici refractari  proceselor biologice de degradare în compuşi biodegradabili. Combinarea proceselor de ozonizare cu procese biologice poate duce la o eficienţă de eliminare a compuşilor poluanţi mult mai ridicată decât în cazul a utilizării proceselor individuale.