Echipamente

 

DIFUZOR CU MEMBRANĂ ELASTICĂ

 

Sistemul de funcţionare al difuzoarelor DMB se bazează pe distribuţia de bule fine de aer în masa de apă. Componenţa şi forma produsului sunt aratate în figura de mai jos.
Suportul (1), din material plastic, este prevăzut cu nervuri de rezistenţă şi are forma uşor convexă, pentru ca membrana elastică să adere şi să păstreze închis orificiul de ieşire a aerului în perioadele de timp în care difuzorul nu funcţionează. Se evită, astfel, pătrunderea apei în conductele de distribuţie. Pentru o  etanşare suplimentară (în repaus) s-a prevăzut nervura profilată circulară (3). Membrana (2) este executată dintr-un cauciuc special, rezistent la ozon, cu un grad ridicat de elasticitate şi o bună rezistenţă la rupere. Membrana este prevazută cu un numar mare de orificii de difuzie a aerului, care realizează o distribuţie a acestuia în bule fine (mărimea bulelor la ieşirea din difuzor: 1…3mm). Fixarea membranei de suport este asigurată de colierul (4), executat din material necorodabil. Introducerea aerului comprimat se face prin ştuţul filetat (R).

difuzor_membrana_elastica_400
Caracteristici tehnice:

- dimensiuni de gabarit :
- masa netă :
- debitul de aer pe difuzor:
- capacitatea de oxigenare în apa curată:
- pierderea de presiune pe difuzor:
- eficienţa energetică
ø=330 ±2 mm; g=35 ±2 mm, racord = ½”;
900±50 g;
Q=2...10 Nmc/h (uzual: 3...6 Nmc/h);
14...24 gO2/Nmc ;
max.45mbar;
2,5...4,5 kgO2/kWh.
difuzor_membrana_elastica_grafic1  difuzor_membrana_elastica_grafic2  difuzor_membrana_elastica_grafic3 


Valorile reprezentate pe diagrame sunt orientative. Cantitatea de oxigen şi randamentul depind de diverşi factori, ca de exemplu: forma bazinului, adâncimea de imersie, densitatea de plantare a difuzoarelor, debitul specific al aerului, condiţiile de curgere în bazin, eficienţa suflantei utilizate.


 

DIFUZOR CU MEMBRANĂ ELASTICĂ CU DEBIT REGLAT

  • -    asigură o dispersie uniformă a gazului într-o retea de distribuţie, prin autoreglarea debitului de gaz pe fiecare dispersor, cu ajutorul elementului regulator;
  • -    protejează membrana la suprasolicitare prin limitarea debitului la valoarea impusă, ceea ce duce la dublarea de viaţă a membranelor;
  • -    facilitează montarea reţelei de distribuţie în condiţii tehnico-economice foarte avantajoase pe fundul bazinelor de dispersie.

Dispersorul cu membrană elastică şi debit reglat este alcătuit dintr-un corp 1 prevăzut cu niste nervuri de rigidizare a si un filet de racordare la retea b pe care colierul 2 strânge membrana gofrată 3 în care sunt practicate un număr insemnat de fante dispuse elicoidal. Gazul aflat sub presiune pătrunde prin cavitatea c şi prin supapa deschisă 5 în spaţiul dintre corp şi membrană, intinde membrana şi realizează astfel o dependenţa liniară între căderea de presiune pe membrană şi debitul de gaz dispersat în lichid, până la atingerea unui debit prestabilit Q1. Din acest moment intră în funcţiune regulatorul de debit 4, care se fixează pe supapa 5 şi care, datorită formei constructive speciale, cu nervuri radiale din acelaşi material cu membrană elastică, realizează ştrangularea secţiunii de admisie a gazului la nivelul suprafeţei de până la atingerea unui debit limită Q2. Aceste variaţii mici ale debitului dQ = Q1 – Q2 determină variaţii mari ale presiunii dP = P1 – P2 pe regulatorul de debit caracteristic fiecărui dispersor şi conduc la corectarea abaterilor constructive şi de montaj ale dispersoarelor montate într-o reţea.

difuzor_membrana_elastica_debit_reglabil_01 
 difuzor_membrana_elastica_debit_reglabil_2_400



Caracteristici tehnice:

  • - dimensiuni de gabarit:   Ø 330x65 (±2) mm
  • - masa netă: 1000 (±50) g
  • - debitul de aer: Q= 1 N m3/h apă curată, Q= 2 N m3/h apă uzată
  • - mărirea bulelor la ieşirea din dispersor maxim 3 mm
  • - capacitatea de oxigenare în apa curată (pentru o coloană de apă înaltă de 1m şi o densitate de plantare de 1-4 bucăţi/m2): 19-24 g O2/Nm3
  • - pierderea de presiune pe membrană: maxim 150 mbar
  • - eficienţa energetică: 3,5-4,5 kg O2/Kwh
difuzor_membrana_elastica_debit_reglabil_grafic1_400  difuzor_membrana_elastica_debit_reglabil_grafic2_400 


Codificare:

  • - pentru apa curată: DMDR 1 ¾ P
  • - pentru apa uzată:  DMDR 2 ¾ E

 


 

REŢELE DE DISPERSIE A AERULUI CU DIFUZORI CU MEMBRANĂ ELASTICĂ

 

Destinaţie: transferul oxigenului în apă
Caracteristici difuzori:

  • - adâncime de imersie: 0 – 8 m
  • - densitate de montaj:   2 - 6 buc/m2

 

Domenii de utilizare:

  • - epurarea biologică a apelor;
  • - aerarea separatoarelor de grăsimi;
  • - aerarea bazinelor piscicole.

 

Avantaje:

  • - construcţie simplă;
  • - uşor de întreţinut;
  • - fiabilitate ridicată;
  • - montare modulară în multiple variante;
  • - uşor de implementat în orice formă de bazin;
  • - permite optimizarea capacităţii de dispersie din punct de vedere a eficienţei energetice;
  • - facilitează montarea reţelei de distribuţie pe fundul bazinelor cu pante de inclinare a radierului;
  • - protejează membrana la suprasolicitare prin limitarea debitului la valoarea impusă, mărind durata de viaţă.

 

Variante constructive (din PE sau oţel inox austenitic):

  • - modulare
  • - fixate pe radier plan cu difuzori DMB
  • - fixate pe radier înclinat, cu difuzori DMDR
retele_dispersie1_400  retele_dispersie_2_400  retele_dispersie_3 

 



INSTALAŢII CU SACI PENTRU DESHIDRATAREA NĂMOLULUI

 

Destinaţie: evacuarea şi tratarea  nămolurilor din  staţiile de epurare  a apelor uzate  menajere şi industriale

Caracteristici :

  • - instalaţii echipate cu 3÷ 8  saci şi capacitate de reţinere  de 250 - 700kg/zi
  • - deshidratare: max 20% s.u.
  • - putere instalată: 1,5 - 1,7 kW.

 

Componenţa:

  • - instalaţie dozare soluţie polielectrolit;
  • - reactor amestec şi distribuţie în saci a nămolului tratat;
  • - pompă transvazare nămol.
  • - cadru suport cu grătar şi cuvă colectare apă filtrată;
  • - tablou de comandă şi automatizare;
  • - cărucior transport saci
inst_saci

GRĂTARE MECANICE


Destinaţie: reţinerea şi eliminarea materiilor solide grosiere la intrarea în staţiile de epurare

• GRĂTAR COŞ


Caracteristici:

  • - volum util: 60 l
  • - sarcina maximă: 1000 kg
  • - viteza apei: max. 1 m/s

gratar_cos_400

 


 

• GRĂTAR PLAN CU CURĂŢARE MANUALĂ

 

Caracteristici:

  • - lăţime grătar: 400 – 1000 mm
  • - debit: 0 - 100 l/s
  • - viteza apei: max. 1 m/s

gratar_plan_manual_400



• GRĂTAR PLAN CU AUTOCURĂŢARE

Caracteristici:

  • - lăţime grătar: 400 – 1000 mm
  • - debit: 0 - 100 l/s
  • - viteza apei: max. 1 m/s

 

Avantaje:

  • - eficienţă ridicată de reţinere
  • - funcţionare automată
  • - fiabilitate şi siguranţă în exploatare

gratar_plan_automat_400


 

•SITĂ ROTATIVĂ

Caracteristici:

  • - dimensiune fante: 1 – 6 mm
  • - debit: 0 - 30 l/s
  • - viteza apei: max. 1 m/s

 

Avantaje:

  • - eficienţă ridicată de reţinere
  • - funcţionare automată
  • - fiabilitate şi siguranţă în exploatare

sita_rotativa_400


 

POMPA AER-LIFT

 

Este un dispozitiv ce realizează transportul apei şi nămolului utilizând drept vehicul motor aerul comprimat. Prin amestecarea aerului cu apa se formează un sistem eterogen gaz-lichid cu densitatea mai mică decât densitatea lichidului ceea ce determină ridicarea lui pe conducta de refulare până la o înălţime care rezultă aplicând principiul vaselor comunicante.

Caracteristici
La debitul de aer de 6 m3/oră se transvazează 10m3/oră nămol (debit aer/apă pentru Ht=4000mm şi Hr=500mm)

pompa_aer_lift1_400  pompa_aer_lift2_400